joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateKremlin: SUA nu are niciun interes în repararea relaţiilor cu Moscova

Kremlin: SUA nu are niciun interes în repararea relaţiilor cu Moscova

de Redacția Dotto
Kremlin: SUA nu are niciun interes în repararea relaţiilor cu Moscova
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Comentariile făcute în ajun de preşedintele american Joe Biden, care şi-a exprimat opinia că omologul său rus Vladimir Putin este „un ucigaş”, au demonstrat peste putinţă de tăgadă că liderul de la Casa Albă nu are niciun interes să repare relaţiile cu Moscova, a apreciat joi Kremlinul, care a adăugat că de acum încolo Rusia va ţine cont de această stare de fapt, relatează Reuters.

Într-un interviu cu ABC News difuzat miercuri, Biden a răspuns ”cred că da” atunci când a fost întrebat dacă, după părerea sa, preşedintele rus este un ucigaş. Totodată, Joe Biden l-a descris pe Putin ca pe un om fără suflet şi a adăugat că Rusia ”va plăti preţul” amestecului în alegerile prezidenţiale din SUA.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat comentariile drept ”foarte rele” şi fără precedent. El le-a spus reporterilor în cadrul unei videoconferinţe că Rusia va analiza abordarea sa în ceea ce priveşte relaţiile cu Washingtonul.

Totodată, potrivit agenţiei Interfax, citată de Reuters, Ministerul Afacerilor Externe rus a transmis că Rusia aşteaptă o explicaţie de la Washington pe acest subiect. 

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult