Ceea ce avem în peisaj nu e tocmai ca-n manualul de democrație, în care factorul uman este pilonul principal. Am ajuns în punctul în care, în numele pieței libere, tot ce reglementează unii, speculează alții. Iar la mijloc sunt prinși cei care poate că nu ar trebui să mai știe nimic și să lase hidra în pace să fie obsedată în continuare de câștiguri, de venituri și de tranzacții profitabile.
Falimentul demarat la Euroins este ultimul dintr-o serie de prăbușiri ale unora din cei cei mai mari asigurători din România în ultimii 8 ani. Pentru români, asta a însemnat o explozie a prețurilor RCA. După 2 ani de controale și amenzi, tot ce mai poate face acum Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituția care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legislației, este să se apere. Asta în timp ce românii vor resimți efectele unui nou faliment major, în care sunt prinși aproape 2,8 milioane de clienți. ASF se apără susținând că, între februarie 2020 și ianuarie 2023, a aplicat acestui asigurător amenzi totale de peste 16 milioane de lei. Iar întrebarea care rămâne este: de ce i-au mai lăsat să vândă polițe de asigurări, dacă au constatat că ceva nu funcționa cum trebuie? Se întâmplă asta pentru că în continuare, instituțiile statului român nu vor să iasă din logica agentului constatator, probabil și pentru că sunt populate în multe situații cu doctori în condoleanțe. Oarecum, situația asta o găsim cam la orice nivel. Să ne amintim cum în 2022, Garda de Mediu Constanța amenda firma de construcții care reabilita trama stradală de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pentru poluare, pentru că nu a luat măsuri privind limitarea degajării prafului în atmosferă. De parcă am fi un orășel elvețian unde poluarea este zero.
Nu vede nimeni că cei mai mari dușmani ai urbei din acest punct de vedere, sunt cei care manipulează materiale de construcții pulverulente și mătură manual asfaltul, fără ca cineva să țină stropitoarea în dreptul pămătufului. Și nici că pe basculantele care transportă pietriș și lasă pe asfalt noxe din diluții, nu scrie Greenpeace. Să nu ne supraestimăm că suntem făcuți din praf de stele, că și noroiul e din același material. Noroi în care se împotmolesc ciclic societățile de asigurări din România, pentru că cineva aprovizionează non-stop cu materie primă fabricile de produs șănțulețe între ochii românilor. De cealaltă parte, Euroins acuză ASF de preluare ostilă și spune că va identifica toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții, pentru a contesta decizia ASF. Acesta este un film pe care autoritățile din România l-au tot văzut în anii trecuți și din care nu au învățat nimic. Euroins ar fi al patrulea mare faliment RCA care a avut loc în ultimii 8 ani în asigurări sub “atenta supraveghere” a ASF, după Astra, Carpatica și City Insurance. Dacă Euroins are în spate grupul bulgar Eurohold, celelalte trei companii care au falimentat, au fost controlate de oameni de afaceri români cu legături politice, companii care au lăsat în urmă zeci de mii de oameni care nu au reușit să-și mai recupereze decât o parte din despăgubirile solicitate.
Deocamdată noi putem să înțelegem că rolul acestui ASF, este acela de a fi un yesman în ceea ce privește plafonarea prețurilor la RCA, când firmele de asigurări intră în faliment – când de fapt ASF-ul trebuie să supravegheze firmele să nu intre faliment. Nici de data aceasta prevenția din partea ASF nu a funcționat, într-o situație care s-a mai intamplat de 3 ori înainte și care ar fi trebuit sa fie previzibilă. Deci ASF, dar nici „justiția”, n-au făcut nimic. De fapt acești domni care ne fac pe noi să credem că sunt specialiști în legislație și domenii cheie, sunt cam ca domnul acela italian cu opt clase, de zicea la lume că e medic plastician și făcea mărire de bust. Practic statul prin astfel de complicități la care participă, conștient sau nu, se transformă în părintele recunoscut al eșecului și frate bun cu moartea proiectelor de orice fel. După cum putem vedea, în România, treburile merg ca pe roate. Roate în care ne vârâm singuri beţe, pentru a ne mira apoi cât de des ne poticnim, umplându-ne uneori de nervi, alteori de noroi şi întotdeauna de ridicol. Și dacă așa arată în România, sfârșitul lumii din punct de vedere instituțional…măcar avem locuri în față.
