Mai mult de o jumătate de tonă de plase pescăreşti abandonate, pierdute sau aruncate au fost strânse anul acesta din Marea Neagră. Numai în cadrul ultimei activităţi au fost eliminate …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo
Mai mult de o jumătate de tonă de plase pescăreşti abandonate, pierdute sau aruncate au fost strânse anul acesta din Marea Neagră. Numai în cadrul ultimei activităţi au fost eliminate …
Decizie fără precedent la Colegiul “Mircea cel Bătrân” din Constanța. Eleva care a agresat-o pe colega ei în urmă cu o săptămâna va avea nota 2 la purtare și riscă …
Este oficial! Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi proiectul privind construcția noului stadion în Constanța. Executivul a alocat și banii necesari. Este vorba despre 474 de milioane lei …
După mai bine de 30 de ani, Palatul Copiilor revine în administrarea Primăriei Constanța. Anunțul a fost făcut de viceprimarul orașului, Ionuț Rusu, printr-un mesaj postat pe contul personal de …
Patronii de restaurante de pe litoral sunt la un pas de revoltă. Protecția consumatorilor vrea să îi oblige să calculeze caloriile preparatelor din meniuri. Măsura ar urma să intre în …
Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările de investiții programate în perioada 23 – 24 octombrie 2022, la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Techirghiol, se amână …
Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport amplasată pe str. Soveja intersecție cu bd.Tomis nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum în …
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a cerut explicații IPJ Constanța și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în cazul accidentului de circulație în care a …
Primăria Lumina face apel la cetățeni pentru limitarea cantității de deșeuri aruncate ilegal la marginea localității. În urma cu doar câteva săptămâni Primăria a fost somată de Garda de Mediu …
Motoare de barcă ce erau căutate de polițiștii din Suedia au fost găsite la Mahmudia. Potrivit Gărzii de Coastă, acestea se aflau la doi pescari din Mahmudia. Cele două motoare …
Arhiepiscopia Tomisului cere ajutorul enoriașilor pentru refacerea acoperișului Palatului Arhiepiscopal. Pe pagina de Facebook a instituției, preoții au postat în această dimineață un mesaj în care anunță începerea unei campanii …
Farul Constanța a remizat cu CSM Alexandria în Cupa României, scor 2-2. Cu un prim „11” din care au lipsit titularii din meciurile de campionat, Farul a deschis scorul rapid, …
“Mirciulică” ajunge săptămâna aceasta pe marele ecran și la Constanța. Pelicula va rula vineri de la ora 20:30, la Centrul Jean Constantin. Filmul spune povestea lui Mircea, un tânăr de …
Arhiepiscopia Tomisului este în pericol să nu fie despăgubită de asigurator, în urma incendiului care a mistuit construcția de pe acoperișul clădirii. Reprezentații Primăriei Constanța susțin că porțiunea distrusă de …
Zi specială pentru iubitorii observării astrelor. Pe 25 octombrie va avea loc o eclipsă parțială de soare, ce va putea fi observată și de la Planetariul din Constanța. Fenomenul spectaculos …
Fără beach-baruri pe plajele noi de pe litoral. Anunțul a fost făcut astăzi la Constanța de ministrul Mediului. Acesta a spus clar și răspicat că noile porțiuni de nisip nu …
Proiectul „Învățăm să fim campioni”- Școala, primul pas spre performanță derulat de Farul Constanța continuă. Astăzi fotbaliștii au ajuns la Școala numărul 18 „Jean Bart” din Constanța. Dragoș Nedelcu, Romario …
Peste 35 de mii de constănțeni s-au vaccinat deja împotriva gripei în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătății, transmite astăzi Radio Constanța. Potrivit sursei citate, șefa Direcției de Sănătate Publică, …
Farul Constanța debutează astăzi în Cupa României. Partida cu CSM Alexandria va avea loc la Turnu Măgurele de la ora 15:30. Gazdele se află pe primul loc în Liga 3, …
Invitație la cinema în acest sfârșit de săptămână. La Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin va rula în premieră cea mai nouă animație, Căpitanul Colți-de-sabie și diamantul fermecat. Povestea …
Spectacolul “Inimă Rece”, revine, duminica aceasta, pe scena Teatrului de Copii Căluțul de Mare din Constanța. Piesa prezintă povestea unui cărbunar sărac care dorește să devină bogat și ajunge să …
Incendiul care a mistuit o parte din Palatului Arhiepiscopiei din Constanța scoate la iveală posibile încălcări ale legii, atunci când a fost construită bucata care a ars. Inițial, reprezentanții Arhiepiscopiei …
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unor conducte și vane de legătură pe rețeaua de alimentare cu apă, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei în orașul Techirghiol, din noaptea de …
Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” s-a întors în Portul Constanța după două luni în care a participat la o misiune NATO, în Oceanul Atlantic. Cei 63 de militari români …
Echipa lui Hagi este neînvinsă „acasă” în acest sezon. Farul a învins-o pe U Cluj cu scorul de 2-0 și și-a consolidat poziția de lider în clasament. Golurile care au …
Gheorghe Hagi a mărturisit în cadrul unui podcast ce obligații vor avea Kira și Ianis față de el, când va ajunge la bătrânețe. Managerul tehnic de la Farul a vorbit …
Protest de amploare la Constanța, în acest weekend. Aproape 500 de refugiați ucraineni au cerut oprirea războiului și recunoașterea Federației Ruse drept stat terorist. Oamenii mai spun că președintele Vladimir …
A fost iadul pe pământ sâmbătă noapte la Constanța. Acoperișul Palatului Arhiepiscopal a fost cuprins de un incendiu uriaș, care a înghițit și cele două turnuri ale clădirii monument. La …
O lumânare uitată aprinsă de un angajat al Arhiepiscopiei Tomisului pare să fi fost cauza incendiului care a distrus sâmbătă noapte acoperișul Palatului Arhiepiscopal. Este concluzia pompierilor constănțeni. Ieri, salvatorii …
Aparatură de ultima generație la Spitalul Județean din Constanța. Spitalul a primit un echipament în valoare de 80 de mii de euro, donat de o organizație caritabilă. Dispozitivul NiCas oferă …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo