sâmbătă, 18 mai, 2024
Home Breaking news Ca-n filme. Focuri de armă pentru oprirea unui șofer, care nu a oprit la semnal. În mașină au fost găsite substanțe interzise

Ca-n filme. Focuri de armă pentru oprirea unui șofer, care nu a oprit la semnal. În mașină au fost găsite substanțe interzise

de Redacția Dotto

Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor din județul Constanța a fost oprit în trafic cu focuri de armă, după o cursă ca-n filme. Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, în localitatea Lumina.

„La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 00.45, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Lumina au efectuat semnal regulamentar de oprire a șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Năvodari, din comuna Lumina. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune”, transmite IPJ Constanța.

Pentru a îl determina pe șofer să oprească mașina, unul dintre polițiști a scos pistolul din dotare și a tras un foc de avertisment în plan vertical și, ulterior, în direcția vehiculului, conform aceleiași surse. După aproximativ un kilometru, șoferul a pierdut controlul direcției, iar mașina pe care o conducea s-a oprit într-un gard. Din vehicul au coborât mai multe persoane, una dintre acestea fiind imobilizată de polițiști.

„Persoana imobilizată a fost condusă la sediu, unde a fost legitimată și identificată, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 29 de ani, pasager în autoturism”, a mai transmis IPJ.

Din primele verificări a reieșit că șoferul autoturismului ar fi fost un bărbat, de 29 de ani, care avea permisul de conducere suspendat. În mașina acestuia oamenii legii au găsit un plic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive. În cauză, au fost sesizați polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, identificării tuturor persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun, mai transmite IPJ Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult