Societatea „Drumuri Județene Constanța” desfășoară ample lucrări de reabilitare, modernizare și consolidare a infrastructurii drumurilor județene și săptămâna aceasta.
Scopul principal al lucrărilor este asigurarea unor condiții de circulație sigure și confortabile pentru participanții la trafic în tot județul Constanța.
Principalele intervenții care se derulează până pe 18 noiembrie includ lucrări de întreținere a drumurilor prin pietruirea acostamentelor pe drumul județean 222 Grădina – Hotar Tulcea, lucrări de siguranța circulației prin tăierea arborilor pe DJ 226 și DJ 226 A Nuntași – Istria, lucrări de frezare a carosabilului și asfaltare pe DC 77 Cogealac.
Echipele Societății de Drumuri mai acționeză la Negru Vodă, unde se asfalteză, dar și pe DJ 223 și DJ 225 Saraiu, Pantelimon, unde se montează stâlpi și indicatoare rutiere, pe DJ 393 Coroana – Albești, unde sunt realizate rigole dalate pentru o drenare eficientă a apelor și pe DJ 392 Plopeni – Movila Verde, unde sunt reabilitate acostamentele.
În perspectiva sezonului rece, societatea anunță că a pregătit stocurile necesare de material antiderapant, iar mașinile și utilajele de intervenție au fost verificate pentru a asigura eficiența maximă în condiții de iarnă.