CT BUS anunță publicul călător că stația Unirii de pe bd. Mamaia (pe sensul de mers către Pescărie) va fi anulată începând cu data de 13.07.2023. Facem precizarea că măsura …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo
CT BUS anunță publicul călător că stația Unirii de pe bd. Mamaia (pe sensul de mers către Pescărie) va fi anulată începând cu data de 13.07.2023. Facem precizarea că măsura …
Astăzi, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează patru percheziții domiciliare în municipiul Constanța și stațiunea Eforie Nord, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de …
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța dă startul acțiunilor de promovare a stațiunii, cu o serie de concerte planificate pentru sezonul estival. Primii artiști care vor urca pe scena amplasată …
Dacă ești elev de liceu și dorești să explorezi oportunitățile din domeniul maritim și să primești sfaturi, atunci alătură-te sesiunilor de mentorat organizate online de UMC. Vei avea ocazia unică …
Atenție șoferi! S-au instituit mai multe restricții de circulație pe bulevardele constănțene. Astfel, până pe 16 iulie în intersecția bulevardului Al. Lăpușneanu cu bulevardul Tomis se va circula pe timpul …
Românii ar putea mânca în curând dorada de Marea Neagră. Specialiștii de la Institutul de Cercetări Marine din Constanța încearcă aclimatizarea speciei şi la noi. Deocamdată, puieții cresc în bazinele …
Imagini inedite vin astăzi din stațiunea Mamaia. Un delfin a făcut spectacol printre turiștii care au intrat în apă la orele prânzului. Mamiferul a venit aproape de mal și a …
Bricul Mircea a tranzitat aseară Corintul, strâmtoarea care leagă Peloponezul de Grecia continentală. Canalul, lung de 6,3 kilometri, măsoară în cel mai îngust punct doar 25 de metri lățime așa …
Campioana României, Farul Constanța debutează astăzi în Liga Campionilor. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi va juca acasă la Ovidiu, împotriva Campioanei Moldovei, Sheriff Tiraspol. Managerul tehnic al ”marinarilor” crede că …
S-a încheiat cea de-a 5-a ediție a festivalului Neversea. Au fost patru nopți și patru zile de petreceri care au început devreme la amiază și s-au încheiat de fiecare dată …
La o săptămână după ce a părăsit Portul Constanța pentru marșul de instrucție internațional, nava școală „Mircea“ a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute în portul Pireu. Timp de patru zile, …
Momente emoționante, aseară, la Constanța unde a început demolarea emblematicului stadion Gheorghe Hagi, fostul Farul Constanța. Arena, veche de 70 de ani și extrem de deteriorată va face loc unui …
Constructorii care repară Cazinoul din Constanța au ajuns cu banii la fundul sacului. Ar mai avea nevoie de-acum încolo de alte 13 milioane de euro, bani pe care Ministerul Desvoltarii …
Emoții, aplauze și lacrimi de bucurie la UMC. Universitatea Maritimă din Constanța și Liga Studenților au organizat ieri festivitatea de absolvire pentru Promoția 2023. Studenților absolvenți le-au fost alături părinții …
CT BUS anunță întârzieri, dar și trasee deviate ale autobuzelor în Constanța. Astăzi, mijloacele de transport în comun pot înregistra întârzieri semnificative pe liniile 14, 100C, 100M, 101, 2-43, 43M, …
Sportivii de la CS Medgidia au urcat pe podium la Cupa Dunării la lupte pe plajă. Competiția a avut loc pe plaja Lacului Ciuperca din Tulcea, iar pentru premiile puse …
Se reintroduce taxa de pod de la Fetești. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii spune că nu se mai justifică menținerea măsurii de suspendare a aplicării tarifului de trecere peste Dunăre între …
Valoarea tichetelor de masă va creşte la 35 lei de la 1 august şi la 40 de lei de la 1 ianuarie anul viitor. Decizia a fost luată în urma …
În timp ce la Neversea muzica răsuna și distracția era la cote maxime, în camerele închiriate de tinerii veniți la festival domnea haosul. Nu puțini au fost cei care au …
Valul de caniculă care topește Europa lovește și Dobrogea. Meteorologii anunță că urmează patru zile cu temperaturi extreme. Peste 37 de grade Celsius vor fi în zona continentală a regiunii. …
Farul Constanța are un nou partener, dar și un nou magazin. Campioana României va avea ca partener principal începând cu noul sezon cea mai mare companie de pariuri sportive, iar …
S-a lăsat cu dosare penale în acest weekend, la Constanța. Zeci de polițiști au împânzit principalele artere care duceau către festivalul Neversea și nicio mașină nu a scăpat de controalele …
Zeci de angajați ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate din Constanța au refuzat să muncească astăzi nemulțumiți de volumul mare de muncă și salariile pe care le consideră nedrept …
După patru nopți de distracție fără limite povestea NEVERSEA a luat sfârșit în această dimineață, în zorii zilei. 150 de artiști au urcat pe cele 6 scene și sute de …
O tragedie a avut loc, în această dimineață, în stațiunea Mamaia. Un bărbat a murit înecat în apele Mării Negre, lăsând în urmă o atmosferă de tristețe printre turiști și …
În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție din municipiul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, de marți – 11 iulie, ora 23.00, …
Echipele de muncitori continuă astăzi asfaltarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu între Dacia și Trocadero pe sensul de mers către stațiunea Mamaia. Pe acest sector traficul este reorganizat pe 2 benzi de …
După finalizarea lucrărilor de frezare, începe asfaltarea bulevardului 1 Mai. În primă fază, vineri noapte, în intervalul orar 21:00 și 05:00, se vor asfalta intersecțiile de la Gară și de …
CT BUS anunță publicul călător că astăzi, 7 iulie a.c., autobuzele liniilor 100C, 43C și 13 întorc la sensul giratoriu de la intrarea în parcarea centrului comercial TOM (Carrefour), fără …
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, de pe strada Răscoalei 1907, din municipiul Constanța, echipele de …
@2025 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo